Important:

Autentificare  \/ 
x
sau
 Use Facebook account  Use Google account
Înregistrare  \/ 
x

sau
 Use Facebook account  Use Google account

(Sursa: ANM)Administratia Nationala de Meteorologie a emis astazi o avertizare meteorologica cod galben si portocaliu de viscol si ninsori abundente pentru sudul si estul tarii, zone ce includ si judetul Bacau.

Conform comunicatului, in intervalul 24 ianuarie 2014 ora 18:00 – 26 ianuarie 2014, ora 18:00, in zonele evidentiate pe harta atasata vremea se va inrautati, va ninge iar vantul va avea intensificări, viscolind zapada.

Vitezele vor depasi la rafala 60...70 km/h in sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum si in zona Muntilor Banatului, a Carpatilor Meridionali si de Curbura, zone in care si stratul de zapada va fi consistent.

De asemenea vor fi prezente si precipitatii mixte si se va depune polei local in Dobrogea, iar in prima parte a intervalului si in Banat, sudul Olteniei si al Munteniei.

Cantitatile de precipitaţii vor depasi pe arii restranse 20 l/mp in 24 de ore. In restul teritoriului ninsorile vor fi in general slabe.

Comunicatul ANM subliniaza si faptul ca vremea se va raci considerabil, devenind geroasa in cursul noptilor si al diminetilor mai ales in estul si sud-estul tarii.

Codul portocaliu vizeaza mai putine judete (vezi harta), in prima parte a intervalului ninsorile fiind abundente in cea mai mare parte a Olteniei (judetele Mehedinti, Gorj, Dolj si Valcea), unde stratul de zapada va depasi local 30...40 cm, iar vantul va sufla cu peste 70 km/h, viscolind si troienind zapada.

In cursul zilei de sambata si in noaptea de sambata spre duminica, viscolul se va intensifica in Muntenia, iar in judeţele Giurgiu, Calarasi, Ialomita, Buzau, Braila si Ilfov, inclusiv municipiul Bucuresti, temporar vor fi rafale ale vantului de peste 75...80 km/h, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolita.

Moinesteanul.ro

Serviciu oferit via CComment

Vezi și...

Nu am găsit alte articole pe această temă