Important:

Autentificare  \/ 
x
sau
 Use Facebook account  Use Google account
Înregistrare  \/ 
x

sau
 Use Facebook account  Use Google account
Viorel Ilie urmărit de DNA

Viorel Ilie, fostul primar al municipiului Moinești și actualmente ministru pentru relația cu Parlamentul, este suspectat de către DNA alături de alți trei angajaţi ai instituţiei, de „aranjarea” unui concurs pentru angajarea unor funcţionari publici pe funcţii contractuale, astfel încât doar candidaţii agreaţi de conducerea ministerului să reușească să ocupe funcţiile libere.

Conform DNA, în perioada exercitării funcţiei ministeriale, Ministrul Viorel Ilie ar fi instigat la comiterea infracţiunii de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Viorel Ilie este senator aflat la primul mandat în Parlament și, după numai 3 luni a devenit ministru. Solicitarea DNA va trebui adresată Parlamentului, iar acesta va trebui să se pronunțe prin vot dacă aprobă sau nu cererea de urmărire penală. 

Comunicatul DNA:

„În completarea comunicatului nr. 746/VIII/3 din data de 1 august 2017, referitor la o serie de percheziții efectuate în locații ale unei instituții publice din București, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de ILIE Viorel, senator în Parlamentul României și ministrul pentru relația cu Parlamentul, pentru instigare la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în perioada exercitării funcției ministeriale. În același dosar, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus urmărirea penală față de suspecții:

  • POP FELICIA-ELENA, directoare de cabinet a ministrului pentru Relația cu Parlamentul (MRP)
  • ALEXANDRESCU MARIA, angajată în cadrul MRP, membră a comisiei de concurs
  • ZAHARIA MIHAI-CORNEL, angajat în cadrul MRP, membru al comisiei de concurs

toți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale și față de ILIE VIOREL are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: Ministerul pentru Relația cu Parlamentul (MPR) a organizat un concurs pentru angajarea de funcționari publici pe funcții contractuale de execuție pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiți candidați agreați de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcțiile, în detrimentul altora, criteriul competenței devenind total nerelevant.

Proba scrisă a fost stabilită pentru data de 31 iulie 2017. În acest context, în perioada 20 – 31 iulie 2017, Ilie Viorel, ministru pentru relația cu Parlamentul, cu intenție, a determinat-o pe suspecta Pop Felicia-Elena, directoare de cabinet a ministrului, să solicite membrilor comisiei de concurs Alexandrescu Maria și Zaharia Mihai-Cornel, subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie 2017. La data de 28 iulie 2017, suspecții Alexandrescu Maria și Zaharia Mihai-Cornel au pus la dispoziția directoarei de cabinet subiectele și baremele de corectare aferente probei scrise, știind că respectivele informații nu erau destinate publicității și că urmează a fi dezvăluite anumitor candidați ce urmau să susțină proba scrisă.

În aceeași zi, directoarea de cabinet, suspecta Pop Felicia-Elena a dat candidaților agreați subiectele și rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceștia au avut acces la subiectele de concurs și la rezolvarea lor, fiind vădit favorizați față de ceilalți candidați, a reieșit ca ei, potrivit înțelegerii, au și întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă, de către candidații favorizați. Mai mult, potrivit statului de funcții din schema de personal a ministerului, nu toți candidații favorizați ar fi îndeplinit condițiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul Viorel Ilie a dispus modificarea statului de funcții, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și volumele cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală. Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Suspecților Pop Felicia-Elena, Alexandrescu Maria și Zaharia Mihai-Cornel li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală și aceștia beneficiind, raportat la stadiul anchetei penale, de prezumția de nevinovăție”.

Moinesteanul.ro

 

Locale

Bacalaureat 2017. Rezultatele obținute de liceele din Moinești

Bacalaureat 2017. Rezultatele obținute de liceele din M…

Miercuri, 5 iulie, Ministerul Educației a publicat pe portalul Edu.ro rezultatele examenului de Bacalaureat 2017 și, potrivit datelor furnizate, rata de promovare este pentru această sesiune de 71,4% ...

Știați că...

... Moinestiul este al treilea oras din tara care detine un avion de tip MIG-21 (Lancer) expus suspendat pe soclu si transformat in monument?

...Moinestiul a reusit "performanta" de a nu finaliza nici dupa 21 de ani constructia unui hotel, astfel incat a ajuns ca in 2011 sa fie singurul Municipiu din judet care nu dispune de un asemenea stabiliment?

... in urma recensamantului din 1860, Moinestiul a devenit oficial a 28-a localitate urbana a Moldovei, dupa numarul de locuitori (2107)?

... Gara Moinesti a fost construita in anul 1884 si este una din cele mai vechi gari din Romania, replici asemanatoare putand fi gasite la: Odobesti, Pucioasa si Segarcea?

... padurea 'Parcul cu Pini' din Moinesti este una din putinele rezervatii naturale de pini negri din Europa? 

Ultimele Postări pe Forum

Ultimul anunț